luni, 9 ianuarie 2017

Stimate şofer de tir

Normele europene privind timpul de condus şi perioada de repaus (Regulamentul (CE) nr. 561/2006) obligă firmele de transport rutier să se asigure că şoferii lor îşi petrec perioada de repaus săptămânal într-un alt loc decât în tir. Recent, Belgia şi Franţa au adoptat măsuri pentru o mai strictă aplicare a acestei prevederi. Ştiţi însă cine şi pentru ce este responsabil în momentul în care sunteţi supus unor controale privind repausul săptămânal, în Belgia sau în Franţa? Mai jos, veţi găsi răspunsuri la unele dintre întrebările dumneavoastră pe acest subiect: 1. Ştiaţi că, prin lege, angajatorul dvs. nu vă poate forţa să vă petreceţi perioada de repaus săptămânal în tir? Şoferul de tir trebuie să petreacă toate perioadele de repaus săptămânal într-un alt loc decât în tir. Totuşi, puteţi să vă petreceţi perioada redusă de repaus săptămânal – 24 de ore – în tir numai la alegerea dvs. (a se vedea mai jos, Art. 8(8) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006). 2. Ştiaţi că angajatorul dvs. are responsabilitatea de a se asigura că vă petreceţi perioada de repaus săptămânal într-un alt loc decât în tir? Angajatorul dvs. trebuie să vă organizeze munca astfel încât să puteţi respecta limitele privind timpul de condus şi perioada de repaus. De asemenea, angajatorul dvs. are responsabilitatea de a se asigura că nu vă petreceţi perioada de repaus săptămânal în tir. Angajatorul dvs. trebuie, de asemenea, să vă asigure condiţiile de repaus în afara tirului (a se vedea mai jos, Art. 10(2), Regulamentul (CE) nr. 561/2006). 3. Ştiaţi că dacă se constată că vă petreceţi perioada de repaus săptămânal în tir, angajatorul dvs. – şi nu dvs., ca şofer – trebuie să plătească amenda? În ceea ce priveşte normele privind timpul de condus şi perioada de repaus, angajatorul este responsabil de eventualele încălcări ale legii comise de şoferii săi angajaţi, indiferent de ţara în care a fost comisă respectiva încălcare. Faptul că sunteţi forţat să vă petreceţi perioada de repaus săptămânal în tir este dovadă a faptului că angajatorul dvs. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a vă asigura condiţiile de odihnă într-un alt loc decât în tir (a se vedea mai jos, Art. 10(3), Regulamentul (CE) nr. 561/2006). 4. Ştiaţi că păzirea tirului în timpul perioadei de repaus zilnic sau săptămânal nu este de fapt timp de repaus, ci timp de lucru? Iar timpul de lucru trebuie plătit! Perioada de repaus zilnic şi săptămânal reprezintă intervalul de timp în care dvs. ca şofer puteţi dispune după cum doriţi de timpul dvs. Astfel, pe durata perioadei de repaus, nu trebuie să aveţi ca sarcina păzirea tirului (a încărcăturii, a combustibilului, etc.) pe care lucraţi. Păzirea tirului nu poate fi considerată perioadă de repaus. Păzirea tirului este considerată timp de lucru şi este o activitate care trebuie plătită (a se vedea mai jos, Art. 4(g)/ (h) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006). Aţi fost amendat pentru că v-aţi petrecut perioada de repaus

PROPUNERE COLABORARE TRACTIONISTI

PROPUNERE COLABORARE TRACTIONISTI  Firma din Spania de transport, cu sediul in Barcelona cauta colaboratori  Datorita cresterii enorme din u...